I. C. Liță

timp de patru anotimpuri pe an

lumea îmi pare un cămin de nefamiliști

sticla ferestrelor e bătută în cuie

ușile strâmbe se deschid spre culoare

nu e curent/ nu se dă apă

sobele construite năuntru

au coșuri de țeavă scoasă pe geam

miroase a țigări și cerneală de carte

doamna care spală și mătură scări

face cornet o revistă dublură-n colecția personală

și strigă

atențiune/ aceasta nu este o simulare

repetăm/ acesta nu este doar un alt exercițiu

locatari/ suntem informați de la primărie

c-au murit cei ce căutau sufletele voastre

sunteți liberi

să coasem/ zic/ cearceafuri de pat

să transformăm acest bloc

într-o barcă împinsă de vânturi

și să plecăm/ scurt/ de aici

ridicați steagul/ acum

lumea cea nouă așteaptă

proclamăm o republică/ gen/ sau așa