I. C. Liță

spectacolul prodigios al conștiinței

mâzgălește/ zilnic

frica de a nu mai scrie vreodată

noaptea visezi

două scânduri drepte/ față în față

și-ți zici

o idee/ în sfârșit mi-a venit o idee

dar până dimineața se pierde/ se uită

distanța mare dintre cele două lemne uscate

nu ai cu ce-o umple

te-ntinzi tu/ nu ajungi

arunci un gând/ să te agăți cu ghearele minții

si gândul tău se tot subțiază/ se tot subțiază/ până la trezire