I. C. Liță

pe vremuri
satele aveau
unul sau mai mulți
iosua navi

foarte greu puteai
să îi iei
de la joacă
pe bieții copii
/ cu promisiuni/

veneau mă-sa și tac-so
și-l luau
îl duceau în mijlocul câmpului/ între oștiri/
și-i ziceau
hai/ te rugăm/
oprește soarele
oprește luna
ce este/ bunule/ timpul
pentru tine
ajută-ne/ dar/
iar trebuie să învingem
amoreii/ amaleciții

și se făcea așa

dar chiar și după un război câștigat
drumurile se umplu de morți
devin
impracticabile

lui îi rămânea
să se întoarcă peste dealuri
acasă

și se vedea
de sus
un iosua navi
călătorind
spre propria
singurătate

singurătatea lui
era
mai lungă c-o zi decât veșnicia
/ cu ziua în care oprise soarele
oprise luna
pe-un câmp/

acesta e un joc mult prea crud
fără milă
gândea el
de ce nu vede nimeni
cum
lumina feliază realitatea
în bucăți transparente