I. C. Liță

sunt bine
eu sunt trist dintr-o necesitate internă
posed un metabolism rar
ce digeră tot/ preface tot
în zemuri melancolice

accepți/ te complaci
o lume visată
a început/ de mult/
să-mi fie
singura suportabilă

în vis
îi poți crea
autostrăzii pe care fugi
benzi nesfârșite spre stânga spre dreapta
te muți de pe una pe alta
depășind
cauți să dai spațiu privirii

noaptea
dumnezeu ridică războiul o clipă
cresc mușchii
se face ordine printre gânduri
respiri adânc cu tot pieptul

odată ai rămas singur în sat/ în tot satul
printre casele goale în sat era o liniște nefirească
o liniște mare
plecaseră undeva toți/ absolut toți
dormeau cocoșii
nu lătrau câinii
nu trecea încet vântul printre crengile corcodușilor
nu se auzeau la deveselu sub cer
avioane de luptă spărgând buf bariere de sunet

tu te opreai din când în când oriunde
aiurea
și gândeai
dumnezeu a golit satul acesta
azi
pentru mine

avem un dumnezeu ciudat
infantil
ce se ține de șotii

trebuie că dumnezeu a dat în mintea copiilor
el face oamenilor simpli ca mine
daruri absurde
autostrăzi ce cresc infinit spre stânga spre dreapta
sate golite pustii încremenite o zi fără gălăgie
metabolisme rare
tristeți
sau o plimbare în cosmos
la țâțâna luminii la țâțâna luminii