seara la cină
mănânc asprete
eu am o inimă predispusă la bucurie
îmi venise un gând
nu-l mai știu
s-a desfăcut în infinite detalii armonice
la marginea pielii
spre realitate
sufăr pareze
am pareză la ochi
de mult nu-mi mai simt rădăcina urechii
doamne
mă doare să-mi atingi pielea
vorbește-mi tu dinăuntru
o peliculă mi se pune pe ochi
prin apa ochilor doi ce greu îi va fi luminii să treacă
și ce-o să faci tu
care pe toate le creai cu privirea
îmi zic
șirurile de mașini dimineața
niște viermi tubulari ce grăbesc
cobor spre madrid
soarele răsare din spatele celor cinci turnuri
lumina parcurge un traseu complicat
prin norii de praf ai calimei
diseară la cină voi mânca tot asprete
inima mea e mereu predispusă la bucurie
I. C. Liță 
Lasă un comentariu