I. C. Liță

săptămâna aceasta a fost toată o zi

e deja trei când urc spre fuenfría
un spital unde se moare

întârzii mult
apusul acesta care durează
înfricoșează

cine poate preface
noaptea acesta
într-un zid netrecut
spre ziua de mâine

poate că nimeni

de-ar putea cineva preface
noaptea aceasta
într-un zid netrecut
spre ziua de mâine

sus
urmele luminii pe cer
jos
orașul pădurea orașul

clădirile un pic mai vechi
au început să le dărâme
prin poligoane

celelalte
privesc
îngrozite

când eram copil
tăiam cocoși

cocoșilor decapitați le cântam
cocoșule fericitule
ești egal cu tine însuți
viața toată este o zbatere

mă sună insistent de la bancă
ignor
unor bucătărese le povestesc apoi reclame  strălucite din anii trecuți

cumpăr cărți
nu le citesc
mi-e teamă să mă întâlnesc cu neputința

ați văzut ce mulți oameni nu răspund la salut
viața ta se întoarce la tine sub formă de acufene

viața reușește cumva să rămână un cazinou
casa câștigă întotdeauna

la spovedit încep invariabil așa
uneori dimineața mi se întâmplă să întrerup
unul din multele celebre concerte pentru trompetă

când urc spre bucătăria unui hotel din tres cantos
merg pe scări nu mai iau liftul
pot recupera așa patruzeci și cinci de secunde la fiecare comandă
viața este totuși o chestie complicată
se strâng numai de-aici într-o lună vreo trei minute
înseamnă mai bine de-o jumătate de oră pe an
nu e puțin
într-o jumătate de oră poți transcrie de mai multe ori
până te mulțumește
o poezie
sau poți dormi sau poți mânca
sau poți merge la poștă să trimiți departe o vedere
salutare fraților vă trimit această carte poștală
din mijlocul vieții
să știți așadar că sunt bine
viața mea
fericita
ia în fiecare zi o întorsătură spectaculoasă