Categorie: Proze scurte

între mine și tine/ iubito se tot cască o gaură neagră în luminosul ei orizont al evenimentelor zâmbetele noastre subțiindu-se paroxistic stânjenite/ false/ lăbărțate la infinit o încremenită singularitate

văd/ în salon al treilea pentru pian de beethoven sfântul solista vine desculță mă plagiază ha ha dirijorul e rotofei îmbrăcat în chinez interpreta-i conduce pe toți din ochi și sprâncene pare că duce o luptă sau face amor cu dantura ei nealiniată corect mimează mereu pam pam și pam agonizând dirijorul e mic/ stă…

visez urât un ravel derulat foarte rapid înainte nostalgia singură doar mai naște poeme la contactul cu oameni concreți ideile-mi scrâșnesc dinții-ntre ele în mizantropice strânsori canibale

timp de una sută sentimente minore mintea îmi fusese cu totul răpită jos viața se scurgea cu totul firesc munceam mult beam vin amestecat cu fiere creșteam copiii analizele îmi ieșiseră bine plămânii ficatul rinichii normal luciditatea mărită

trecerea verii mă doare ca o iubită fugită cu altul ridic mâna dreaptă și jur niciodată eu n-o să scriu despre toamnă ca poet am puterea aceasta de-a coborî în neființă lucrurile despre care nu povestesc

locuiesc într-un oraș mare îți ia o viață întreagă s-ajungi de la un capăt la altul poți trăi fără să te cunoască nimeni doar cel de la bar care-ți dă o cafea neagră și rom de jamaica bătrâna de la frizerie întârzie cu mâini translucide printre firele tăiate de păr tu nu te mai speli…

una mărioaca știa să le ia vacilor/ colastra vorbeam puțin/ înainte din două litere și un semn făceam o bună impresie povesteam/ succint/ sensuri baba asta descântătoarea c-un blestem/ doar/ m-a și îmbolnăvit de cuvinte

țiganii de pe avenida juventud vorbesc mult în fața scării de bloc seara vine unu și zice să zidim un turn putem sări din planetă-n planetă se face liniște o mie de ani un copil ne-nțărcat rupe tăcerea iar e cald/ zice vecina de la trei o să fie mai bine/ de vineri încolo răspunde…

ca unui bucătar firimituri și resturi ție-ți rămân pe birou ciorne sunt frunze de tutun sunt vreascuri când cad sună uscat/ și crapă nu servesc la nimic le arunci și le uiți ca pe o zgaibă

am  întotdeauna o armă cu mine te-aș putea învinge ușor cuțite bricege trei săbii și-o lance îți pot strivi inima îți pot fărâma oase dar nu dintr-o incomprehensibilă și perplexă nedumerire nu

anotimpul acesta scriu proză din burtoiul stafidit/ al minții ies întâmplări rare personaje anoste bat schilodesc mă lasă mort la marginea foii

mi se cere să fac o exhaustivă analiză unor case cu geamlâc refuz îmi rezultă/ firește imposibil e cu neputință/ zic/ să clasifici pe specii de sticlă/ pe genuri de fier aluminiu plastic sau lemn cum au găsit de cuviință/ unii să se închidă în spatele unor sticle/ colorate poate frenetic cetățenii își pun flori…

noaptea gările de tren sunt lipsite de zgomot oamenii se ascund unii de alții tristețea se trăiește promiscuu din când în când pe hora unirii sau pe marșul lui iancu difuzoarele de deasupra anunță suntem într-o gară tovarăși încă se pleacă încă se vine prefăceți-vă deci fericiți ce naiba

te tot sun cu taxă inversă iubito am numai folk în cap (se fierb ouă moi se iartă minciuni) intră robotul și zice cinstite om al muncii manifești o ilegală cădere în proză călătoria în timp este evident interzisă

pândarii de noapte trăiesc în coverci făcute pe câmpuri păzesc roșiile castraveții porumbul și să nu vină moartea peste cei de acasă soarta lor atârnă de producția la hectar își taie venele pe tură și picură sânge la rădăcini legumele cresc se obțin recolte record cei rămași în sat pot trăi veșnic și mâine

mie îmi pare că poeții toți sunt niște masculi alfa cuvintele  pe care nu le-au trăit  niciodată sunt trimise în față sunt cuvinte slabe necunoscute fără vlagă și nerv stafii cărora cu greu li se mai recunoaște existența în dex în mijloc de tot stau cuvintele mari  fapte importante le știi după gheare după urma…

despre lumină oamenii/  lozesc oamenii/ aiurează în afara legilor fizicii nu se înțeleg/ de exemplu chestiuni foarte simple/ cum ar fi strălucirea unor fire de iarbă deci/ nu se cunoaște sigur aproape nimic despre natura cea mai intrinsecă a acestor înalte a acestor subțiri și uscate fire de iarbă de pe marginea drumului oamenii sunt…

ia zi-mi nu ți se face și ție câteodată dor de cele mai simple lucruri din lume e ca și când ai tot vrea să-ți ridici o bucătărie de vară c-o prispă micuță pătrată pe care încet să dormi noaptea dar tu te trezești mai apoi nădușit zbuciumat și spui răgușit bă fraților ascultați la…

păi noi suntem pești de apă sărată noi suntem pești din apele dulci păi noi ieșim uneori pe uscat să vânăm caprele negre păi noi ieșim uneori din bulboane să vânăm antilope

aruncam lipii maro de pe mal pe verdele bălții (o baltă întinsă era) piatra sărea de n ori și murea apoi înecată odată cu-azvârlitura  ne pleca mâna ne plecau ochii ne goleam așa pe de-a-ntregul ca o căpistere râcâită bine de coajă cei mai buni dintre noi profețeau apoi pe potecă declamau precum platon mai-ncales…

oamenii încep ca să își puie dinți unii își pun dinții din față alții își repară măsele cel mai rău e de cei care au gingiile tari ca o copită de iapă au ros așa în carne la poame/ la sensuri acuma cohorte întregi de bărbați și femei umblă să le râcâie bătătura

lucrurile cele mai din adânc au o lege a lor cuantică atunci când vorbești/ despre ele pălesc se-mpuținează/ și mor

țara mea este o țară mică e doar o miriște întinsă un prund cu corcoduși într-un colț niște guguștiuci care cântă câteva babe îmbrăcate în negru de deasupra ne-ndeasă domol un cer pustiit ca de-o vară țara mea e o țară perfectă eu definitiv  aici sunt născut sunt zidit în limba lui sorescu

s-au pierdut tratatele toate despre cum se face mai potrivit tescovina pe mine m-au hrănit mai apoi cu suc de la dozatorul din capătul străzii îmi plăcea unul albicios/ de-ananas lumea cumpăra în bidoane mari cu capac ca-n pragul unei secete  ce aprinde păduri ce aprinde păduri ce aprinde păduri

am ars într-o zi vreo paișpe icoane le-am pus eu dintr-odată pe foc umplutu-s-a casa întreagă de căldură mireasmă și fum un albastru așa ca de prună un albastru așa ca de țuici

păi să-i luăm ochii din cap ei și-au zis și mi-au luat ochii din cap erau niște ochi ce văzuseră multe. nu știu nunți rochii și pajiști copii ferice de cel ce-mi va primi ochii ziceam eu dintr-un colț. fără vreo osteneală de-acum înainte va vedea bine păi să-i luăm și plămânii au zis și…

caso căsuțo căsoaio o să mă las îndrăgostit și de tine inima-mi s-a lipit totdeauna de locuri de oameni de lucruri din satul acesta nu am putut ca să plec niciodată să mă îngropi în grădinița din spatele casei muiere

am amețit când m-am uitat înapoi mersesem mult mult în neștire și-acum printre niște pereți făcuți ca din linii de ceață mă vedeam singur se pare că și eu trec prin criza bărbatului de patruj de ani văd nebunia lumii și-mi zic e pierdut totul deja frate totul deja și când a fost ca să…

mi s-a părut tată că te văd prin curtea unui spital de nebuni ochii ți-erau transparenți parcă atunci și prin ei în spatele capului foarte lipite de ceafă agățate răsfirate ți se zăreau gânduri multe toate mărunte și moi ca niște boabe de fasole nefiartă se făcea mai apoi că îmi zici îndrăgostitu-m-am copile de…

eu nu am văzut niciodată pe nimeni murind ori tocmai trecând pe lumea cealaltă știi muribunzii mereu îți lasă ție drept moștenire privirea din urmă a lor ca o apă cu gust de stătut și de rece asta-mi aduce aminte de ursu un câine mărunt într-un galben sătul de culoare cumva a aflat că plecăm…

nici nu m-au lăsat să stau jos am mâncat așa din picioare și le-am suportat privirile multe sunt străin sunt străin m-au pus ca să strig eu mi-am scrijelit asta pe oase cu dintele rămas înfipt în bucata de pâine mă aștepta un înger la ușă mi-a întins șervețele de plâns care miroseau a ierburi…

m-am așezat  m-am culcat  m-am întins  sunt convins că pot ca să mor dacă renunț cu toată puterea la mine  în fond ce altceva mă ține în viață  decât  simpla și inconștienta mea voință de-a trăi  așa că mă lepăd de mine  mă lepăd de mine mă lepăd de mine  întâi o s-adorm  și-apoi legăturile…

în curtea unui spital de nebuni  un bărbat c-o sticlă de pepsi în mână  îmi zice  or să m-omoare aci închis ca un câine închis ca un câine  io na am rămas cu gura căscată  și mi-am împins mai departe căruciorul albastru de împărțitor de ouă  și n-am avut tăria să zic  rezistă iubitule  rezistă…

câteva milioane de făgăduințe nu mi le-am putut ține desăvârșit săpat-am apoi adâncuri în carne ca să-mi scot o țepușă dar lasă-m-acum să resuflu nițel sunt ostenit pe de-a-ntregul

cum mintea mea umblă pe străzi desfăcută la șliț unii chiar au putut ca să-mi vadă goliciunea câtorva poezii

Doamne Iisuse Hristoase  nu nu așa ci doamne iisuse hristoase fiul lui dumnezeu  îți mulțumesc pentru toate  sunt bucuros foarte că mă lași să te scriu cu literă mică  ești bun ești aproape  și aștepți după colț  nu ca un zeu ci ca un câine flămând  bucuros de chemarea abia mișcată din ochi a stăpânului…

păi  am pierdut și anul acesta răsăritul din pământ al primăverii  uitat printre griji și umblat îndelung cu treburi pe dealuri  n-am mai simțit cum pământul își stoarce sufletul-n mâini  ca să picure din el sevă pentru copaci pentru pădure pentru duzi iarbă și laptele cucului  mugurii au plesnit în liniște și nebăgați vreunul în…

unele ferestre sunt mici multe alte ferestre sunt mari prin toate-n încăperi intră lumină e ca o pastă fierbinte şi rece rămâne aici persistentă trecând prin lucruri şi oameni vindecându-le rostul întregindu-le forma

doamne cât de ostenit mi-s  mă întind aici lângă șanț lângă drum aproape de gard  zăpușeala ăstei veri fără picătură de ploaie a descojit casele toate  a surpat ziduri și a gonit oameni  eu stau aici liniștit ca să mă-ncarc cu putere  când o să mă scol o să-nverzesc pretutindeni  ș-o să zidesc lumea întreagă…

îmbătrânește-mă doamne odată  am zis  fața mea e prea ca de prunci  și privirea-mi pare să vadă încă prea multe din lumea de-aici  mersul mi-e țanțoș săltând voinicește  văd că abia fața cutată și părul albit le spun celorlalți  că și eu sunt unul de-al lor  și eu am zis mereu cu tărie  că  timpul…

domnilor  mi-au zis copiii pe drum  în satul meu dintr-o luncă  hai bă pavele să facem muma ploii  că e vară târzie  și n-am mai văzut un strop de când dumnezeu a-necat lumea întreagă demult  știm noi să tot fie fix câteva mii de ani  da ce-i aia muma ploii  am întrebat ridicând din sprâncenele-mi…

frate  mă așteaptă sau nu  lumina  unde se termină beuca  mă întreb încontinuu  căci văd cum  până şi vântul își zgârie carnea  grăbind spre nainte  printre vârfetele reci  din pădure

aerul tot  cade spre pământ  în picături mari  ca de ploaie  m-am învățat să trăiesc  precum o șopârlă  ținându-mi răsuflarea  cu greu  de la o boabă  la alta

toate păcatele te mănâncă pe dinăuntru  eu am crezu că șerpii sunt vegani  se încolăcesc în jurul ierbii până storc de acolo poate că laptele cucului  pe care-l beau cu gura căscată spre cer  dară nu

eu și acum aștept la capătul locului  moleșit de căldură  să-mi treacă zilele toate  un cocean de porumb învelit în ziarul scânteia  a fost pus ca dop  în damigeana-aceasta nămolită  a fericitei mele nedumeriri

lumea toată a ajuns de nesuportat  fericiți sunt cei cărora le este lipsă de domnul  s-a zis păcatele dor îmi vine totuși așa de greu să mă despart  de  închegarea aceasta care nu este cum fusese menită să fie

știu că de la tine vin culorile  fericitule mă întind pe pământ cu mâinile spre nainte  renunțând la tot  până și la a mă preda cu totul ție  -ndurate

acum știu și eu  că  psaltirea/ domnilor/ se citește-n picioare  de fapt orice poezie trebuie citită stând drept  pentru ca întregul adevăr care vine din ea  să-ți facă picioarele grele  și fuga de ce nu știi că trebuie să te faci  să devină cu neputință  așa cum așa cum așa cum

zilele vieții mele pline de datorii iartă-mi-le  n-am putut să înfrâng lumea aceasta  luptele mele se văd în pieile fețișoarei mele  mor zdrobit  mor călcat în picioare ca țestul din vatră  dar câștigat  într-un fel mai înalt decât toți plopii cei vechi de la marginea satului

în universul acesta proclamat infinit  se va găsi și pentru tine  preablândule  un loc destul de departe  îmi vine să zic  un loc destul de ferit  am auzit că două infinituri nu se întâlnesc totuși nicicând  împinse în direcții opuse de o bună uitare ce vindecă  toate

lui nichita i te-ai descoperit  drept  cubul perfect ciobit la un colț  singurătății mele doamne  i te-ai ascuns  și  nicio formă cât de cât geometrică nu se vede  mai încolo de acoperișul surpat al zilelor mele/ preastrâmbe

ce bine și-a spus pe marginea gropii tocmai săpate o să mor zicând ceva rugăciuni și făcându-mi prieteni doamne plângea la sfârșit am mâncat înaintea ta cu unghiile mari pline de mizerii iertare iertare iertare

doamne  tu știi toate  nu te iubesc nicicum  nu te iubesc așa cum iubesc o cadână frumoasă  nu te iubesc cum iubesc lumina cea caldă din casă  ochii din cap doamne și copiii ce mi i-ai dat  mi-s cu mult mai scumpi decât tine  dar vezi  numai de tine preadulce/ mărite/ mi-e dor  ca de…

am rămas fără ochi am rămas fără chip călcând ca în străchini spre bezna ce-o văd spre în margini  împins de lumina ce-aleargă nebunește din urmă

soarele m-a privit  alb  toată ziua  tânăr cu barbă  cuminte  așezat pe-această scară de bloc  cu paharul de cerșit înainte  maturitatea mi-o tot plimb pe trotuar  oamenii trec/ soarele pare să clipească încet  bătând între ele două pleoape/ ca două monede infime  odihnit desăvârșit în această lumină  sunt nevoit totuși să vă las să îmi…

nu-ți număra deci poeziile  cum și-a numărat david poporul  chiar dacă n-o să faci lepră și n-o să-ți moară niciun cuvânt  pocăința de după te va durea  de parcă te-ai naște iară și iară cu greu  de parcă te-ai naște iară și iară în chinuri

vântul a înghesuit într-un colț toată lumina ce intra abundent pe fereastră strălucea atât de puternic  și din cauza ei totul a devenit de nevăzut în cei treisprezece metri pătrați ai camerei mele

mi-au aruncat la gunoi  fotoliul în care stând am scris câteva poezii  ceva din lumina aceea se va fi scurgând întru totul smerit  și pe străzile-acestea  cu mult mai înguste de-acum

tataie al meu  dumnezeu să-l odihnească printre sfinții cei buni  s-a pogorât dintr-o dată din cer  în mijlocul acestui oraș cu totul amnezic  a venit cu căruța normal ca orice om de la țară  biciușca și-a lăsat-o prinsă-n loitră  și când s-a dat jos bucuros a luat cu el numai coasa bătută bine nainte  madridul…

au început să îmi moară  oamenii de aproape  și rădăcinile mele atunci se vor fi mutând  încet  încet de nestăvilit pe lumea ailaltă

ce prostie să mă rog să nu piară frumusețea din lume  îngrozit că sunt martor la sfârșitul acesta  m-am găsit pe mine rătăcind și uitat  printre ceea ce un era nicidecum menit ca să fie

peste pământ s-a lăsat un întuneric lăptos ca o ceață înaltă ori ca un fum de dup-un război ce a cuprins lumea întreagă nemaiavând umbră oamenii au început dintr-odată să caute soarele înecați cu totul în praf și-au dorit cu ardoare să vadă mai bine

dă-mi un loc al meu doamne  îngrădit din toate cele o mie de laturi cu cotloane-nsorite și ferite de vânt  cu liniște multă și bine-nchegat pe la colțuri  să pot s-ațipesc fără frică  și să mă scol mulțumit ca un țăran oarecare/ dintr-o câmpie-nverzită

mi-e teamă că vom arde cu totul  sau nu  mi-e teamă că vor arde toate rândurile scrise vreodată de mine  în lumea aceasta eu n-am lăsat nicio urmă  și nici încropirile mele n-au lăsat vreo urmă în mine  le țin pe toate captive/ închise-n cutii  dacă ele dispar  voi fi un poet care n-a scris…

în urma mea n-o să rămână nimic  viața aceasta urâtă și rea a pârjolit totul  în cel mai bun caz  eu însumi îmi voi aminti de mine însumi  încercând să transform alergatul în cerc  într-o spirală perfectă

mănâncă din când în când din pomul însingurării  a zis dumnezeu  de toți pomii ceilalți e musai să fugi  dar caută-l caută-l pe acesta  până când vei vedea că a început să crească năuntru-ți  atunci n-o să mai trebuiască să călătorești decât spre în tine  consumându-te deci  te vei face treptat ceva numai bun de…

mergi încet  ca să nu prăpădești cafeaua mi-am zis  mergi încet  îmi zic mai mereu  neatent cum eşti vei strica poate ceva mai frumos decât tine  bine bine aud  mă fac mic mă fac nevăzut  şi privesc cuminte spre lumea ce trece

ochii mei nu se odihnesc niciodată  când nu se mișcă ciudat sub pleoapele care dorm  ochii mei privesc  spre  miezul cel cald şi pururea născător  al sufletului

dacă lumina toată ar fi ca apa  o străpungere oricât de mică a zidurilor sau o spărtură cea mai mică spărtură  ar fi de-ajuns pentru ca încet într-un timp t  întregul gol întreaga cameră să se umple ca un bazin imens de lumină încet definitiv  târându-se mulându-se pe potriva oricărui contur  ca o apă iată…

credeți-mă dragilor stau ca un moș într-un scaun la geam nu văd nu sunt văzut soarele doar mă zărește şi cade milostiv și cade luminos peste case  de-afară pare-ntuneric năuntru şi poate că este  liniștea mea însă luminează întreaga făptură  tot milostiv tot luminos poate chiar mai strălucitor  căci şi eu sunt credeți-mă dragilor un…

Scena va prezenta interiorul unei case mărișoare, într-o curte cu multe lucruri înghesuite fără gust: saci- de hârtie și de iută, unii plini cu praf de mălai galben; pungi- de plastic și de hârtie, unele mirosind a macrou congelat ori a pastă de mici; lăzi- de plastic, cu urme de fructe storcite, de lemn, mânjite…

I se dădu chilia dinspre drum, prima, la capătul scării ce cobora brusc. Ușa era subțire și ușoară, c-un geam verde, gros, cu sârmă prin el. Vântul le zdrăngănea pe amândouă, dând curaj fumului din teracotă să nu mai iasă în sus, pe coș, ci să se strecoare, gri și invizibil, pe lângă perete, prin…

își tăia unghiile o dată pe săptămână. Se punea în liniștea unei camere, cu miros de pisică, lână din care se lucrează un flaner, șoșoni și coceni de porumb curățați aseară, înainte de culcare; sau în soarele prispei, sau p-o trupină, sub păr. Pe genunchiul piciorului, ridicat cumva, sprijinea mâinile, una câte una. Pământul de…

Decorurile vor desena, spre spatele scenei, un deal mare, cu pădure, zăpadă, fără drumuri precise, spre răsărit. Pădurea trebuie să pară un ghem fantastic, din fire vegetale, crude și bătrâne, încârligate puțin credibil. Urcarea, și ea, trebuie să pară spectatorilor un fel de încercare, o pregătire sau o pedeapsă, măcar. Vântul se va auzi fără…

cumpărați de la studenții arabi, cu o geantă mare, neagră, pe care scrie, aproape șters, Camel, un bărbat tânăr se întoarce acasă. În articulata galbenă, rece și plină, oamenii tac. Unii tac pentru că știu, alții tac pentru că bănuiesc ce se întâmplă. Toți se uită, pe rând sau deodată, la el: înalt, tras la…

și Isma, colegul din dreapta, își dădu capul pe spate privind supărat în tavanul cabinei, lovindu-și tare, apoi, pieptul, cu ascuțișul bărbiei. Își auzi un pârâit sănătos, iar șoferul prinse un reproș ireproductibil. Încărcătura păru și ea să tropăie nițel, dar totul se liniști, apoi, repede, când ieșiră la drumul lin, curat, drept, ce mergea…

caută aur, pe dealuri, c-un detector de metale. Pentru că umblă mult, ține și un jurnal al picioarelor mele. Își vorbește picioarelor, le povestește și le întreabă, le alintă și le încurajează de parcă ar fi nu o parte din el, ci doi colegi la școala de demult ori niște tovarăși de mină. Sau poate…

care trăiește într-o liniște mare. A făcut mătănii la mormântul lu mă-sa, necăjită pe el, până i-au înghețat genunchii; părintele Lavrentie l-a încredințat, într-un târziu, de iertare. Spre catedrală, urcă o stradă: case, tei înfloriți tot anul și magazine cu de mâna doua, covrigi, gogoși, taxiuri. El însuși, rămas cu o nevastă moartă din greșeală,…

a trecut bietul om prin tot satul. Un văr primar, mai de-aproape, cu care învățase niște mânji la căruță, nici n-a vrut să audă. Și după el, toți ceilalți l-au lăsat singur. Plosca, o ținea în odaie, agățată cu o curelușă în ciucuri,  lângă contorul de curent, negru și zumzăitor; niște fire de păianjen încenușiseră…

Scena 1. Casă veche, cu camere înalte, cu uși de lemn, în curtea unei episcopii, ascunsă de o alee și de câțiva peri ce se coc doar în octombrie. Cerdac. Un seminarist aproape copil, fără barbă, fără mustață, fără habar, citește dintr-o carte ce pune pe copertă un călugăr îmbrăcat c-un cojocel frumos de cioban.…

ieșiră să se joace într-un ochi puțin de apă senină. Vâltoarea năvălise multă, dintr-o ploaie neagră de departe, aproape de dincolo de linia cerului. Norii s-au adunat repede, s-au unit într-o  întunericire disciplinată, lăsându-și toate marginile goale, dezvelite, tivite strălucit de razele soarelui din prejur, de pe celelalte resturi de cer. Și și-au dat drumul…

se trezește, iarna sau vara, la șase dimineața. Se îmbracă frumos și-și dă cu un gel albastru în păr, care îi strălucește toată ziua. Așezat cu fundul pe trepte și privind pe lângă tuburile înverzite ale fântânii de la gard sau plimbându-se, adus de șale, în prispă, numără până la patru sute unu, nici mai…

te trimit acu, japiță ce ești!, îi zise tac-so, zbierând ca apucatul. El se miră, o jumătate de secundă,  de poezia din înjurătura bătrânului și dădu să râdă. Se reținu, precaut. Era cenușiu la față, nebărbierit, cu pielea porționată generos de riduri și nedormit, că fierbea la cazan, continuu, de două zile. Părul, vâlvoi: ca…

intră în casă, scuturându-și umerii hainei vechi cu grijă, ca zăpada să nu cadă pe masa de lângă vatră. Cizmele verzi și le scoase greu, pe una împingând-o c-un picior, iar pe cealaltă trăgând-o tare, cu amândouă mâinile. Ciorapii de lână îl mâncau, și sus, la jumătatea pulpei, făcuseră o dungă vânătă, cu model de…

el reveni la casetofonul negru, cu boxe mari, și derulă înapoi aprins. Aplauzele, repezi și hotărâte ca o punere văratică de ploaie, se transformară, după câteva secunde, într-un ritm precis, știut bine: taa-taa-taaa-taa-taaaaa, ta!, taa-taa-taaa-taa-taaaaa, ta!, taa-taa-taaa-taa-taaaaa, ta!, și tot așa, patru minute și cinzeci și șapte de secunde. Stătu în fața catedrei, cu mâinile…

Nevăzut, neștiut, necuprins de uitătura urâtă a vreunuia, a vreuneia. Avea să-și taie priponul cu dinții și să fugă spre câmpuri. Slăbiciunea îl va cuprinde încet, alergând la galop prin miriște ca pe un portocaliu culoar al morții, până când îngerul măgarilor îl va face să treacă în partea cealaltă fără ca cineva să poată…

era un bărbat gras și înnebunise făcând poezii toată ziua. Apoi, i s-a lărgit fața, i-a căzut o gușă enormă, iar burta i s-a lăsat în neștire, peste curea, peste pantaloni, trăgându-i în față niște șale ce obosiseră, de mult, să-l mai țină biped. Nădușea continuu și răsufla speriat, ca scos de la înec. Din…

a fost nefirească. Gălbuie și spălăcită, cu orizontul de peste câmpuri tremurând năuc, extenuat, lăsat cu coatele pe genunchi ca după o alergătură să-ți iasă sufletul. Încet, zăpușeala a prins coji maronii, de trebuie să treci prin ea ca prin zidurile uriașe ale unei cetățui din foi uscate de ceapă. A copleșit împrejurul întreg cu…

Casa lui e dărăpănată și curtea e plină cu gunoaiele pe care nu le mai ia nimeni să le ducă în văgăuna de la marginea pădurii, spre Olt. Are o nevastă; grea, bolnavă. Cândva, a fost tânăr. Încă mai pare. La pomenile din tot satul merge cu bicicleta și se mișcă iute, cu părul său…

în spatele genunchiului drept. Mai avusese: pe umăr, pe burtă, la subsuoară. Cel mai rău a fost cu cel de pe spate, dintre umeri: nu putea ajunge la el orice-ar fi făcut. Știa mereu când vin: ceva se întărea sub piele și o roșeață dureroasă făcea vârf în scurt timp, cucerind în jur sate și…

înainte ca ziua să înceapă să albească, măcar, pe la colțurile câmpurilor, printre vârfetele prundului sau prin subțirimile fumurilor ce răsăreau în sat. Oile dormeau, iar câinii se bucurară de el de departe, încă de la rudari. Dădu gură, și mieii, toți, se ridicară în picioare, unii sugând, alții încurându-se prin obor sau căutându-și mama.…

Îi fusese greu să prindă cocoșii. Îi înghesuise în fânar, deasupra grajdului, și fire mărunte din paiele vechi, căzând în partea de jos a universului, închiseră ochii unei vaci albe și ai unei juninci roșii legate la iesle. Îi ura, de-acum; urcând pe scară, un cui putred se rupsese și un picior i-o luase la…

perdele si prosoape. Perdelele sunt cele mai cerute. Iese in drum, sub mărul cel mare de la Georgeta, între uliți, si coase. După ce vine de la colectiv, după ce-si termină treburile prin casă, prin curte, așterne o velință lângă gard, își întinde pânza ei rară si continuă. Răspunde la bunăzîua fără să se uite,…

Cu capul plecat, un pic îndoit de șale, ajunse repede. Tot repede și ieși; cântărețul îl aștepta pe bancă, la poartă. Într-o liniște mare, galbenă, luminoasă, plecară. Lisică văzuse repede, de la prima cădire, că nu e-n toate apele, și-l lăsă în pace. Părintele închidea ochii; și-i apăsa, apoi, în palmele pe care le trăgea…

pe la fiecare poartă trecură oameni grăbiți, speriați şi cu brațe fâlfâind a iritare, că să astupe, toți, fântânile, să spele platagelele, castraveții, ardeiul, strugurii şi ce-or mai lua ei din grădină să mănânce, sau mai bine să nu mai ia nimic!, să stea mai mult prin case, ce prostie!, şi să aibă, așa, mai…

Se sculă pe la cinci, cu ochii bulbucați și roșii, cu o sete ca în pragul morții, cu genunchii și mijlocul înghețate, fără să vrea să se miște vreun pic. Dar voia să plece din pat, să iasă din casă. Cumva, simțea că vrea să spargă, cu capul, o burtă, o piele oarecare, mai subțire…

  Părintele Daniil ieși fără să privească: nici în sus, spre nori, nici spre sud, peste păduri, nici în curte, unde gâfâiau oamenii lui, negri și nădușiți, și nici la scara de fier, verde și rece. Șchioapătă rău din șoldul piciorului stâng, iar la doctori nu are de gând să se ducă vreodată. Când merge,…

din salcâmul pe care-l aveau în fundul grădinii. Pe crengile lui atârnau, pe o latură, cabluri subțiri de cupru şi aluminiu învelite în plastice colorate, de care, în tragerea spre pământ, nu se putea prinde nicicum. Cerul, îl vedea mereu senin şi luminat; frunzele pomului bătrân, mici şi verzi, moi, uşor de vânturat printre degete.…

Stătea pe piatra mare, lucioasă şi îndoită de atâţia paşi, pusă ca să urci mai uşor în prispă, şi curăţa porumbi. Cu faţa spre casa mică şi veche a Getei lu Dumnezău, de unde bătea o lumină caldă, ce toropeşte. Avea pusă pe mâna dreaptă o curăţătoare de fier, cu dinţi învăţaţi şi cu mâner…